Systemsprenger (2019)

38Report
Systemsprenger

Este rebelă, este agresivă și imprevizibilă. Numele real al lui Benni este Bernadette. Dar nu e de bine când o strigă cineva așa. Familii adoptive, grupuri sociale, o școală pentru copii cu nevoi speciale: Benni a trecut prin toate și este dată afară de oriunde ar ajunge. Fetița de nouă ani aparent delicată este deja ceea ce biroul de asistență socială numește „copil problemă”.Dar pe ea nu o interesează, din moment ce are un singur scop: să locuiască din nou cu mama sa. Dar Bianca este complet depășită de fiica sa. Binevoitoarea doamna Bafané de la biroul de asistență socială este în pragul disperării. Nimeni nu o mai vrea pe Benni. Este suspendată permanent de la școală. Până și viața de zi cu zi cu ea este greu de gestionat: din cauza experiențelor traumatice avute în copilăria timpurie, nimeni nu îi poate atinge fața. Doamna Bafané încearcă un ultim experiment și îl angajează pe Micha, trainer antiviolență pentru tinerii delicvenți.După ce se opune inițial, Benni este de acord să relaționeze cu Micha, iar acesta, în loc să apeleze iar la un psihiatru pentru copii, aranjează să petreacă alături de ea un timp în natură.Trei săptămâni de educație în aer liber, fără electricitate sau apă curentă. Timpul petrecut în pădure este un test dur, nu doar pentru Benni, ci și pentru Micha. Bărbatul extrem de sigur pe sine în mod normal este adus la limită. Însă reușește într-un final să creeze pentru Benni o experiență de care să fie mândră și să găsească o cale reală de a ajunge la ea.După reîntoarcerea la „civilizație”, Benni se agață de Micha și vrea să rămână cu el. Însă Micha are propria familie și realizează că nu păstrează o distanță profesională. Când mama lui Benni apare în mod neașteptat, lucrurile evoluează de la sine.

http://legltd.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.livehttp://www.gethalo.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/the-100-sezonul-4-episodul-12/http://www.broadhollow.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/vikings-sezonul-2-episodul-1/http://cmc-bio.net/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/exit-2019/http://www.df-citroenclub.com.cn/uhome/link.php?url=https://filmeseriale.live/michael-jordan-the-last-dance-sezonul-1-episodul-2/http://warnerelectric.us/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/the-november-man-2014/http://www.sereparan.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/taxi-5-2018/http://www.wanker.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/zappa-2020-film-online-hd-subtitrat/http://cdev.wiredassets.net/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/the-furies-2020/http://www.patientunion.org/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/the-100-sezonul-2-episodul-9/http://saudiarabiainfocus.net/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/warfighter-razboinicul-american-2018/http://ivmob.net/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/criminal-minds-sezonul-13-episodul-7/http://evaluation.aurigold.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/human-capital-2020/http://www.zhaomingr.com/adclick.html?url=https://filmeseriale.live/the-lodge-cabana-sinistra-2020/http://brightearth.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/alegerea-episodul-4/http://www.bootstrapmarketing.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/semper-fi-mereu-fideli-2019/http://schoffie.supplementwatch.org/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/legacy-of-lies-2020/http://vices.derbydirt.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/selva-tragica-jungla-tragica-2021/http://www.lite-form.com/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/the-report-raportul-torturii-2019/http://paws.cn/__media__/js/netsoltrademark.php?d=filmeseriale.live/dark-sezonul-1-episodul-3/

Filme similare

Tarzan (1999)

Animaţia Tarzan este o împletire emoţionantă de aventuri, umor, muzică şi sensibilitate. La baza acestui film a stat romanul de aventuri "Tarzan of the...

36 Vizualizari

Likes 0

The Accountant (2016)

Câştigător a două premii Oscar, actorul Ben Affleck ("Batman vs. Superman: Zorii Dreptăţii") este Christian Wolff, un savant matematician care are o relaţie mai...

36 Vizualizari

Likes 0

Capture the Flag (2015)

Mike Goldwing, un puști curajos de 12 ani, e fiu și nepot de astronauți NASA. Bunicul său, venerat pe vremuri, acum e uitat de...

37 Vizualizari

Likes 1

Fury (2014)

Povestea ne poartă în aprilie 1945, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în centrul atenției este Wardaddy (Brad Pitt), un sergent american...

37 Vizualizari

Likes 0

The Danish Girl (2015)

Este anul 1910, iar pictorița Gerda Gottlieb așteaptă un model. Acesta întârzie să apară, așa că Gerda îl roagă pe soțul ei, Einar, să...

37 Vizualizari

Likes 0

Zombieland (2009)

În comedia de acțiune Bun venit în Zombieland a casei de producție Columbia Pictures este vorba despre doi tipi care au găsit modalitatea de...

37 Vizualizari

Likes 0

Escape Plan (2013)

Ray Breslin (Silvester Stallone) este cel mai bun expert în probleme de securitate în cadrul închisorilor - acesta le construiește, le securizează și, cel...

37 Vizualizari

Likes 0

Teen Titans Go! To the Movies (2018)

Tinerii Titani sunt cinci adolescenți speciali și curajoși, cu puteri supranaturale și un scop comun: să lupte împotriva răului. Se pare că toți marii...

37 Vizualizari

Likes 0

Stoker (2013)

Când India Stoker (Mia Wasikowska) își pierde tatăl iubit și pe cel mai bun prieten (Dermot Mulroney) într-un tragic accident auto în ziua când...

37 Vizualizari

Likes 0

Medalia de onoare (2009)

La 75 de ani, Ion îndură tăcerea grea a soției și indiferența fiului său, în prezent stabilit în Canada, care încă îi poartă pică...

37 Vizualizari

Likes 0

Share
Report

Report this article here.